LUCIAN BLAGA
(9 mai 1895 – 6 mai 1961)

Poet, dramaturg şi filosof, Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895, în satul Lancrăm din judeţul Alba. A fost fiul lui Isidor Blaga, preot ortodox și al Anei, născută Moga. Tatăl său era un om cultivat, cunoștea bine limba germană, era un spirit deschis și prefera lecturile filosofice, citindu-l pe Kant și pe Schopenhauer în original. Mama, Ana, provenea tot dintr-o familie preoțească și avea bogate cunoștințe folclorice.

Studiile primare le-a urmat la școala sătească din Lancrăm (1901) și apoi la școala germană din Sebeș-Alba (1902-1905). Urmează apoi Liceul „Andrei Șaguna” din Braşov (1905-1914) și Seminarul Teologic de la Sibiu (1914-1917). Student al Facultății de Filosofie din Viena, Blaga va obţine titlul de doctor în filosofie cu teza „Kultur und Erkenntniss” în anul 1920. Traducerea în limba română a acestei lucrări va apărea în 1922 cu titlul „Cultură și cunoștință”. La Viena o întâlnește pe Cornelia Brediceanu, studentă la medicină, viitoarea lui soție căreia i-a dedicat poeme de dragoste cuprinse, mai apoi, în volumul „Poemele luminii”. În anul 1919 și-a publicat primele volume, „Poemele luminii” și „Pietre pentru templul meu” care, după cum mărturisește poetul, „au fost salutate cu entuziasm de publicistica timpului”.

Între anii 1920-1924 poetul a locuit la Cluj-Napoca unde a colaborat cu articole culturale la diverse ziare („Voința”) și reviste („Lamura”, „Gândirea”), continuând totodată activitatea scriitoricească. Din anul 1924 Blaga s-a mutat la Lugoj unde, până în 1926, și-a dedicat timpul scrierilor poetice, teatrale și filosofice. A colaborat la un mare ziar străin, „Prager Presse”, cu articole în limba germană despre viața culturală și artistică din România, fapt pentru care a fost numit, în 1926, atașat de presă, funcționar al Ministerului de externe și trimis în străinătate. În perioada următoare a fost consilier la legațiile României din Varșovia (1926), Praga (1927), Berna (1928-1932; 1937-1938) și Viena (1932-1937). Între anii 1938-1939, Lucian Blaga a fost numit ministru plenipotențiar la Lisabona.

În 1936 a fost ales membru activ al Academiei Române pentru activitatea literară și filosofică. Cu acest prilej a rostit celebrul său discurs său de recepție, „Elogiul satului românesc”. Îşi continuă activitatea literară şi ştiinţifică, publicând în tot acest timp volume de versuri, eseuri filozofice şi piese de teatru. Între 1939 şi 1948 este profesor la Catedra de filosofia culturii a Universităţii din Cluj, apoi cercetător la Institutul de Istorie şi Filosofie din Cluj (1949-1953) şi la Secţia de istorie literară şi folclor a Academiei, Filiala Cluj (1953-1959).

De la 1 iunie 1951 a fost numit bibliotecar-șef la Biblioteca Filialei Academiei Cluj și referent științific, lucrând în colectivul de Istorie literară unde a tradus marea operă „Faust” a lui Goethe. A continuat să lucreze în cercetare la Secția de Istorie Literară și Folclor a Filialei Cluj a Academiei R.P.R. până în 1959.

Membru fondator al revistei „Gândirea”, Lucian Blaga a fost redactor la „Cultura”, „Banatul”, „Patria” și „Voința”. În 1943 a editat la Sibiu revista „Saeculum”. A debutat în versuri în ziarul „Tribuna” (Arad, 1910). A avut alte colaborări la: „Românul”, „Gazeta Transilvaniei”, „Convorbiri literare”, „Pagini literare”, „Glasul Bucovinei”, „Luceafărul”, „Viața românească”, „Adevărul literar și artistic”, „Cuvântul”, „Universul literar”, „Societatea de mâine”, „Gând românesc”, „Țara”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Steaua”, „Contemporanul” ș.a..

Inaugurată cu „Poemele luminii” (1919), opera poetică antumă a lui Blaga cuprinde, până în 1943, încă şase volume:„ Paşii profetului” (1921), „În marea trecere” (1924), „Lauda somnului” (1929), „La cumpăna apelor” (1933), „La curţile dorului” (1938), „Nebănuitele trepte” (1943), – la care se adaugă versurile, majoritatea postume, din ciclurile „Vârsta de fier. 1940-1944”, „Corăbii de cenuşă”, „Cântecul focului”, „Ce aude unicornul”.

Dramaturgia blagiană se regăsește în volumele antume „Zamolxe” (1921), „Tulburarea apelor” (1923), „Daria” (Dramă în patru acte, 1925), „Fapta”; „Învierea” (1925), „Meșterul Manole” (1927), „Cruciada copiilor” (1930), „Avram Iancu” (1934), „Opera dramatică” (vol. 1-2, 1942), „ Arca lui Noe” (1944). Postum au apărut: „Teatru” (1970), „Teatru” (1971), „Meșterul Manole” (1974) ș.a.

Opera filosofică este organizată în patru trilogii (a cunoaşterii, a culturii, a valorilor şi trilogia cosmologică) alcătuind un sistem în care cugetarea pură comunică substanțial cu „gândirea mitică”. Vom aminti succint: „Filozofia stilului” (1924), „Fețele unui veac” (1925), „Fenomenul originar” (1925), „Ferestre colorate” (1926), „Daimonion” (1930), „Eonul dogmatic” (1931), „Cunoaşterea luciferică” (1933), „Censura transcendentă” (1934), „Orizont și stil” (1936), „Spaţiul mioritic” (1936), „Geneza metaforei şi sensul culturii” (1937), „Artă și valoare” (1939), „Diferențialele divine” (1940), „Despre gândirea magică” (1941), „Religie și spirit” (1942), „Știință și creație” (1942), „Trilogia cunoașterii” (1943), „Trilogia culturii” (1944), „Trilogia valorilor” (1946), „Despre conștiința filosofică” (1947), „Aspecte antropologice” (1948) ș.a.

Traducerile făcute de Lucian Blaga reprezintă un alt capitol substanțial, cu mari perspective, al activității poetului. Acestora li se adaugă culegeri de aforisme („Discobolul”, 1945) şi eseuri, alături de memorialistica din „Hronicul şi cântecul vârstelor” (editat postum, 1965) şi de romanul autobiografic tipărit în 1990 sub titlul „Luntrea lui Caron”, toate întregind imaginea uneia dintre cele mai complexe personalităţi ale culturii române moderne. Corespondența lui Lucian Blaga are, la rândul său, proporții neobișnuite, corpusul epistolar oferind un câmp vast de cercetare celor interesați.

Alături de Mihai Eminescu și Nichita Stănescu, Lucian Blaga s-a bucurat – după cum afirmă criticul Mircea Popa – „în viață, dar mai ales după moarte, de o admirație generală, ferventă și fanatică, de adevărata mitografie literară”. (…) „Între ei, Blaga aduce nota sa personală, de o incontestabilă originalitate, amintind de sclipirea unui drum nebătut de nimeni până la el, în care miturile și tainele sunt convocate spre a configura semnele unui destin unic, irepetabil”.

Lucian Blaga s-a stins din viață la 6 mai 1961 şi este înmormântat în satul natal, Lancrăm. Ființa și opera sa rămân sub semnul veșniciei, „lumina lui sporind cu ea a lumii taină”!