Lucian Blaga

LUCIAN BLAGA
(9 mai 1895- 6 mai 1961)

Lucian Blaga, poet, dramaturg şi filozof, s-a născut la 9 mai 1895, în satul Lancrăm din judeţul Alba, sat ce poartă-n nume “sunetele lacrimei”. Copilăria sa a stat, după cum el însuşi mărturiseşte, “sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului1”, autodefinindu-se “mut ca o lebădă”, deoarece viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de patru ani. Fiul preotului Isidor Blaga, care deși preot, a fost un liber cugetător cu preocupări largi. Blaga a fost al nouălea copil al familiei, fiind profund marcat de copilăria care ii rămâne mereu întipărită în suflet, acesta transcriind peisajul păstoresc într-o manieră mitică.

Anii petrecuţi la liceul „Andrei Șaguna” din Braşov vor fi hotărâtori pentru devenirea sa. Mut până la vârsta de 4 ani, Blaga este însă un sensibil receptor al impresiilor din afarã. Între percepţie şi reacţie există mereu un moment intens al prelucrării interioare. Blaga este pasionat de astronomie, citeşte entuziasmat pe Goethe, Schiller, Alecsandri, Eminescu, Caragiale, şi mai ales filosofie: Spinoza, Conta, Schopenhauer și Platon. Îl interesează de asemenea darwinismul şi psihologia. Una dintre influenţele durabile o reprezintă Immanuel Kant, în raport cu care îşi va dezvolta propriul sistem  .

Debutul în filosofie îl va face cu eseul Reflexii asupra intuiţiei lui Bergson, publicat în 1914. Faza poetică debutează cu poeziile Pe ţărm şi Noapte, din 1910, publicate în „Tribuna” din Arad. Dintre cele 8 clase liceale, 3 sunt promovate fără frecvenţă din pricina sănătăţii precare, sentimentul fragilităţii vieţii ocupând un loc important în opera sa. Izolarea şi interiorizarea sunt alte două trăsături de amintit. Pentru a nu fi luat în armata austro-ungară, Blaga se înscrie la seminarul teologic de la Sibiu. Războiul este urmărit cu înfrigurare, accentuând ideea de fragilitate. După liceu publică în Gazeta Transilvaniei şi Românul eseuri precum Câte ceva despre filosofia lui Bergson, Mister, Criticism istoric, Eroism în gândire, Concepţia despre lume şi ştiinţa3.

În 1920 obţine titlul de doctor în filosofie al Universitãţii din Viena, cu teza „Kultur und Kenntnis”. Blaga descoperă şi mişcarea expresionistă, de unde preia mai mult ideile estetice decât formele. Preferă poezia clasică şi romantică. În 1919 apare volumul Poemele luminii. Apreciat de Vianu, Iorga şi Agârbiceanu, Lucian Blaga cucereşte de la bun început lumea literară.

În 1921, după publicarea volumului Paşii profetului şi a piesei Zamolxe, primeşte premiul Academiei şi premiul Universităţii din Cluj. Creaţia lui Blaga se produce între cele două războaie, o epocă de criză a lumii care îşi va găsi reflexia într-o operă care depășește cu mult biografia sa4.

În 1920 se căsătoreşte cu Cornelia Brediceanu şi se mută la Cluj, unde publică la Voinţa, Patria, Gândirea, Adevărul literar, etc. ). O lungă perioadă (1926-1939), va lucra în diplomaţie, fiind, succesiv, ataşat de presă şi consilier la legaţiile României din Varşovia, Praga, Berna şi Viena, ministru plenipotenţiar la Lisabona. Îşi continuă activitatea literară şi ştiinţifică, publicând în tot acest timp volume de versuri, eseuri filozofice şi piese de teatru. Când este ales membru al Academiei române, în 1936, ţine un discurs cu tema Elogiul satului românesc. Între 1939 şi 1948 este profesor la Catedra de filozofia culturii a Universităţii din Cluj, apoi cercetător la Institutul de Istorie şi Filozofie din Cluj (1949-1953) şi la Secţia de istorie literară şi folclor a Academiei, filiala Cluj (1953-1959). După 1943, nu mai publică nici un volum de versuri originale, deşi continuă dă lucreze. Abia în 1962, opera sa reintră în circuitul public1.

Inaugurată cu Poemele luminii (1919), opera poetică antumă a lui Blaga cuprinde, până în 1943, încă şase volume: Paşii profetului (1921), În marea trecere(1924), Lauda somnului (1929), La cumpăna apelor (1933), La curţile dorului(1938), Nebănuitele trepte (1943). Poeziile nepublicate în timpul vieţii au fost grupate de autor în patru cicluri: Vârsta de fier 1940-1944, Corăbii de cenuşă, Cântecul focului, Ce aude unicornul (volumul Poezii 1962). Poezie de cunoaştere, construită pe marile antinomii universale (lumină/întuneric, iubire/moarte, individ/cosmos) şi având ca temă centrală misterul existenţei, creaţia sa lirică evoluează dinspre elanurile vitaliste spre “tristeţea metafizică” şi dinspre imagismul pregnant metaforic spre o simplitate clasică a expresiei2.

Dramaturgia, alcătuită din poeme dramatice, porneşte de la miturile şi legendele autohtone sau de la evenimente ale istoriei  şi culturii naţionale (Zamolxe (1921), Tulburarea apelor (1923), Meşterul Manole (1927), Cruciada copiilor (1930), Avram Iancu (1934), Daria, Fapta şi Învierea (1925), Arca lui Noe (1944), Anton Pann (1965)).

Opera filozofică este organizată în patru trilogii (a cunoaşterii, a culturii, a valorilor şi trilogia cosmologică (Filozofia stilului (1924), Cunoaşterea luciferică (1933), Spaţiul mioritic (1936), Geneza şi sensul culturii (1937)). Câteva culegeri de aforisme (Discobolul (1945)) şi eseuri, alături de memorialistica din Hronicul şi cântecul vârstelor şi de romanul autobiografic Luntrea lui Caron, ambele publicate postum, şi lucrarea Pietre pentru templul meu (1919), întregesc imaginea uneia dintre cele mai complexe personalităţi ale culturii române moderne3.   

Crezul artistic al lui Blaga este motto-ul: “Câteodată, datoria noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa de mult, încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare4”.  Se stinge din viaţă la 6 mai 1961 şi este înmormântat în satul natal, Lancrăm, fiind unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a avut poporul român şi care vă dăinui veşnic prin operele sale, care dovedesc puterea geniului românesc.

“Sete de lumină – fugă de lumină, sete de tăcere – aspiraţie la cuvânt, tendinţe ambivalente constituie mareele, fluxul şi refluxul acestui univers poetic […] Acest tărâm este un continent al sensibilităţii, al sufletescului, al spaţiului psihic. Blaga e poetul animei în veşnică frământare, într-un continuu efort de autorevelare şi de autodepăşire. Desigur, nu înţelegem prin anima doar domeniul trăirilor subiective ale poetului, ci acela al unor experienţe depăşind această subiectivitate. Lucian Blaga nu este poetul unor aventuri existenţiale, ci ale unor experienţe esenţiale5”.

 

 BALOTĂ, NICOLAE. Euphorion : Eseuri. Bucureşti : Editura pentru Literatură, 1969, p.697 ;
 BLAGA, LUCIAN. Pietre pentru templul meu , ed. : Eugeniu Nistor. Târgu-Mureş : Ardealul, 2012, 84 p.
 POPESCU, FLORENTIN. Dicţionar de literatură română. Bucureşti : Ideea Europeană, 2006, p. 235
 SASU, AUREL.Dicționarul bibliografic al literaturii române (A- L). – Pitești: Paralela 45, 2006, p. 885.;